Tata

Au trecut trei luni de cand am aflat ce are tata, un diagnostic crunt care il rapeste de langa noi .... este o durere care ma seaca de putere, uneori nu ma lasa sa respir si ce este mai rau(cred) e ca nu pot plange ...sunt intr-o continua stare de soc. Acum un an as fi recunoscut ce  defecte are, acum nici nu -mi vin in minte ...el are numai calitati. As dori sa traiasca chiar daca ar avea numai defecte, numai sa mai stea cu noi ...am impresia ca baza piramidei mele se clatina si deja sunt orfana . Am asteptat o minune, dar nu a venit si nici nu o sa vina. Azi am stat pe pieptul lui, candva puternic si asteptam sa-mi spuna ca totul o sa fie bine ...dar el mi-a spus ,,pupa-ma,, cat mai ai timp.......sunt blocata, goala, trista si incompleta.....regret o sumedenie de cuvinte nerostite, degeaba spun acum te iubesc.....pentru putinii care ma citesc ...nu va ,,lepadati ,, de parinti, rostiti cuvintele acum, nu maine ....s-ar putea sa fie prea tarziu....