Si au trecut 6 luni!!! Nu-mi vine sa cred ca de atata vreme n-am mai vorbit cu el, de atata timp nu l-am mai văzut .... eu inca il mai astept sa vina acasa, sa-i aud vocea prin casa si cateodata ma uit la barbatii cu care se intalnea la table si la sah in speranta ca o sa-l regasesc pe el. Aproape toti imi pare ca-i seamana.Si ma doare sufletul si urla durerea in mine.... plang cu toata fiinta si ma bucur ca inca plang . Pentru ca atata timp cat simt ca ma doare, el e inca aici, in sufletul meu. Mi-e teama de zilele in care nu voi mai lacrima la amintirea lui, pentru ca asta inseamna ca obisnuita a luat locul tristetii.
Te iubesc tata, pana la cer!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu